Laura (nume schimbat) este mama a trei copii. Născută la sat, aceasta este obișnuită să muncească și să se implice în tot ceea ce face. Fie că este vorba despre treburile gospodărești, munca în câmp sau îngrijirea animalelor, Laura este gata să învețe, să încerce și să facă tot ceea ce este necesar pentru a le asigura copiilor săi cele necesare și un mediu în care să se simtă în siguranță.
Primul mariaj al Laurei s-a încheiat după episoade de violență fizică și proceduri judiciare, iar din această relație s-a născut fiica sa cea mare, Ana (nume schimbat).
După o perioadă, Laura a început o nouă relație. Își dorea ca fiica sa cea mare să crească într-o familie completă și a sperat că va putea construi o astfel de familie alături de noul partener. Acesta i-a spus că o va trata bine pe fiica ei, iar Laura l-a crezut. Cei doi s-au căsătorit, iar în următorii doi ani au devenit părinții a încă doi copii.
Odată cu trecerea timpului, în familie au apărut tot mai multe tensiuni și conflicte, care au afectat nu doar relația dintre cei doi soți, ci și starea emoțională a copiilor.
În toți acești ani, Laura și-a asumat cea mai mare parte a responsabilităților familiale.În același timp, trebuia să achite chiria pentru casa în care trăiau. Soțul lucra doar perioade scurte, uneori câteva zile, după care putea să stea acasă săptămâni sau luni întregi.. Pentru a asigura veniturile familiei, Laura muncea, iar după lucru se ocupa de gospodărie și de copii.
„El putea să lucreze câteva zile, apoi să stea acasă câte o săptămână sau chiar toată iarna. Dar cine urma să-i întrețină pe copii sau să achite chiria?”, spune Laura.
Pe lângă lipsa implicării soțului în întreținerea familiei, consumul de alcool contribuia la agravarea situației. Atunci când bea, acesta devenea mai agresiv și provoca certuri care se prelungeau uneori până în toiul nopții. Făcea zgomot și nu-i lăsa pe copii să doarmă. În unele situații, Laura a fost nevoită să cheme poliția, însă intervențiile se încheiau, de regulă, cu un avertisment sau cu o amendă.
Când a încercat să vorbească despre ceea ce se întâmpla în familie, Laura nu a găsit întotdeauna înțelegere. La un moment dat, i-a spus soacrei sale că situația nu mai putea continua astfel. Răspunsul acesteia a fost: „Înainte cum trăiau? Răbdau și tăceau. Iar acum…”
Uneori, Laura auzea reproșuri asemănătoare și din partea altor persoane din sat.
„Dacă vei vorbi mai puțin, va fi tot bine. Tu ai văzut că a băut, trebuie să taci din gură”, își amintește ea.
În acea perioadă, Centrul Ophelia organiza sesiuni de informare și suport în satul în care locuia Laura, iar ea participa la fiecare întâlnire.
„Lăsam totul și mergeam. Când eram la întâlniri, mă simțeam atât de liniștită”, își amintește Laura.
La aceste întâlniri, a aflat mai multe despre drepturile femeilor și despre posibilitățile de a primi ajutor.
Ulterior, Laura a luat legătura cu organizatoarea sesiunilor, care a pus-o în contact cu avocatul AO Ophelia. Avocatul i-a oferit consultații juridice și a reprezentat-o în instanță în cadrul procedurilor de divorț și de stabilire a drepturilor și obligațiilor părinților. În urma procedurilor judiciare, Laura a obținut desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori și încasarea pensiei de întreținere pentru copii.
Decizia de a pleca nu a venit într-un singur moment. Treptat, Laura a înțeles că, dacă situația nu se schimbă, ea și copiii săi aveau să continue să trăiască în aceleași condiții. Își dorea să plece împreună cu ei și să le ofere un loc în care să se simtă în siguranță.
Avea nevoie și de un loc unde să poată locui după despărțire. Fratele ei locuia în casa părintească, așa că Laura a vorbit cu el despre posibilitatea de a veni acolo împreună cu cei trei copii, până când ar fi reușit să închirieze o altă locuință.
Astăzi, Laura locuiește împreună cu copiii în casa părintească, alături de fratele și familia acestuia. Tatăl copiilor se întâlnește cu ei în baza unei înțelegeri dintre părinți.
„Copiii acum sunt în siguranță. Nu mai stau cu frica că o să răcnească cineva. Acum trăim în liniște și în pace. Eu întotdeauna am fost și mamă, și tată pentru copii. Eu singură i-am crescut. Dar acum este mai liniștit”, spune Laura.
Privind în jurul său, Laura spune că vede în continuare femei care trec prin situații asemănătoare și cărora le este greu să facă o schimbare. Aceasta, însă, le îndeamnă să nu mai suporte lipsa de respect și abuzurile, ci să apeleze după ajutor. „Nimeni, în afară de tine, nu are dreptul să decidă cum ar trebui să procedezi într-o anumită situație, mai ales dacă este vorba despre violență. Fiecare dintre noi merită o viață trăită în liniște și demnitate, iar astăzi sunt atâtea organizații unde poți primi susținere”, transmite, la final, Laura.
Experiența ei arată cât de important este ca femeile să aibă acces la informații, sprijin și asistență juridică atunci când au nevoie. Uneori, primul pas este să afle că există ajutor și că nu trebuie să găsească singure o soluție.
Cum am putut să o ajutăm pe Laura:
Asistența juridică gratuită oferită de Centrul Ophelia, care include consultații juridice și reprezentare în instanță, este realizată în cadrul proiectului „Sporirea Leadershipului Feminin pentru Societăți Reziliente și Pașnice”, finanțat de Guvernul Danemarcei și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu trei organizații specializate în protecția drepturilor femeilor, printre care și Centrul Ophelia.
Te putem ajuta:
Dacă te confrunți cu o situație de violență, sună la Telefonul de Încredere al Centrului Ophelia – +373 79 12 00 12 sau la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008, pentru a primi consultații și direcționare către servicii de sprijin gratuite și confidențiale. În caz de pericol, sună la 112.
