„Am fost o persoană luptătoare”, spune Alina (nume schimbat).
Pentru Ana și Matei (nume schimbate), cei doi copii ai săi, ea era totul. Era mama care se gândea ce vor mânca a doua zi, care îi ducea la școală și la medic, care avea grijă de casă și mergea la muncă pentru a le oferi siguranța și stabilitatea de care aveau nevoie. Ani la rând, Alina a încercat să țină totul împreună și să mențină echilibrul în familie.
În realitate, viața de familie devenea tot mai dificilă. Soțul său consuma frecvent alcool, iar în timp relația a fost marcată de tensiuni și violență psihologică. Alina încerca să protejeze copiii și să păstreze echilibrul în casă, sperând că situația se va schimba.
„Am încercat mereu ca totul să fie bine. Poate m-am sacrificat nu doar pe mine, ci și pe copiii mei”, spune ea privind în urmă la acea perioadă.
„Am încercat să-i ajut pe copii, dar nu vedeam suferința lor.”
În timp, Alina a început să observe cum situația din familie afecta direct copiii. Ana evita tot mai des să se întoarcă acasă. În urma unei discuții cu psihologa școlară, Alina a aflat că fiica sa manifesta semne de auto-vătămare. Tot atunci, a realizat și cât de mult suferea Matei, care avea episoade de neliniște accentuată.
Pentru Alina, aceste semnale au schimbat modul în care privea întreaga situație. Nu mai era vorba doar despre dificultățile ei, ci despre impactul direct asupra copiilor. A început să înțeleagă că menținerea unei situații marcate de violență psihologică și de consumul excesiv de alcool le afecta profund siguranța emoțională. În acel moment, a apărut decizia de a face o schimbare.
Despre Centrul Ophelia a aflat de la psihologa școlară, care i-a recomandat să ceară ajutor. Acolo a găsit nu doar informații, ci și oameni care au ghidat-o pas cu pas prin procesul de divorț. Pentru prima dată după mult timp, Alina a simțit că nu este singură.
Împreună cu avocatul centrului, a documentat dovezile pe care le păstrase și a beneficiat de asistență juridică gratuită pe tot parcursul procesului. Acest sprijin a fost oferit în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul Danemarcei și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu Centrul Ophelia. Astfel, a înțeles fiecare etapă și a prins curaj să meargă înainte.
„Nu doar s-a întredeschis o ușă, ci s-au deschis porți. Am înțeles că pot merge mai departe și că pot obține mai mult decât credeam… Am simțit o eliberare”, spune ea.
În paralel, Alina descrie acea perioadă ca fiind una de tranziție dificilă, în care relația devenise „un spin care trebuia scos”.
„Eu plecam la lucru, iar lucrul lui era «barul de alături», unde își petrecea timpul consumând alcool”, spune Alina.
După finalizarea procesului de divorț și separarea definitivă de fostul soț, Alina a rămas să locuiască împreună cu copiii săi în propria casă și a început să-și dedice mai mult timp ei și relației cu copiii.
Alina, treptat, își recapătă liniștea: „Acum ne revenim, eu și copiii mei”, afirmă ea. Copiii se simt în siguranță în propria lor casă, iar atmosfera din familie este mai liniștită.
Astăzi, Alina spune că se simte mai încrezătoare în deciziile pe care le ia, concentrându-se pe refacerea echilibrului în viața de zi cu zi. Pentru ea, sprijinul primit a fost esențial în momentul în care avea cea mai mare nevoie de claritate și îndrumare.
Alina și copiii ei își reconstruiesc viața, dar sunt încă multe femei care nu știu că există o cale de ieșire și că nu trebuie să treacă singure prin astfel de încercări.
În final, Alina transmite un mesaj altor femei aflate în situații similare: „Să nu se teamă de gura lumii și să aibă încredere în propriile forțe. Cu sprijinul potrivit poți găsi o cale de ieșire. Astăzi, femeia are posibilitatea de a se proteja pe sine și copiii săi.”
Asistența juridică gratuită, care include consultații juridice și reprezentare în instanță, este oferită în cadrul proiectului „Sporirea Leadershipului Feminin pentru Societăți Reziliente și Pașnice”, finanțat de Guvernul Danemarcei și implementat de UN Women Moldova, în parteneriat cu trei organizații specializate în protecția drepturilor femeilor, printre care și Centrul Ophelia.
Din momentul lansării proiectului și până în prezent, 23 beneficiare ale Centrului Ophelia au primit asistență juridică gratuită, fiind sprijinite în procesele de divorț, stabilirea locului de trai al copiilor, plata pensiei alimentare sau obținerea ordonanțelor de protecție.
Dacă te confrunți cu o situație de violență, sună la Telefonul de Încredere al Centrului Ophelia (+373 79 12 00 12) sau la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008, pentru a primi consultații și direcționare către servicii de sprijin în mod gratuit și confidențial. În caz de pericol, sună la 112.


